Am fost sa varuiesc o scoala

Clasa I. Inca o tin minte. Invatatoarea ne-a asezat in rand, de la cel mai mic la cel mai mare, si fetita de langa mine imi innoda degetele de la mana dreapta. Apoi shocul - in clasa era frig, iarna veneam cu manusi. Era o soba, dar nu erau prea multe lemne iar bancile le tineam pe picioare cateodata, pana gasea tamplarul niste scanduri. Dar la gradinita era cald, de ce tre sa vin la scoala?!?!
Din cand in cand invatoarea ne ridica in picioare si ne punea sa facem genoflexiuni, ca sa nu inghetam de tot. Imi doream sa ajung la liceu, parea a fi mai cald in cladirilea alea. Cartile erau rupte, cu pagini lipsa.

Am fost sa varuiesc o scoala la Holbav. Am batut si cuie, am folosit si fierastraul electric, am si vopsit. E greu. E frumos pentru 2 zile.
De ce? Pentru ca fetita care imi innoda degetele este in continuare putin mai inalta decat mine si este de atunci cea mai buna prietena a mea. Si pentru ca timp de 12 ani am impartit de la cartile rupte pana la cele frumoase rau, pe care le avea ea dupa revolutie, aduse de peste hotare (are un frate mai mare care lucra la o firma ce il trimitea deseori prin alte tari).

Si am zis ca ma risc. La ce? Mi-a amintit o colega imbufnarea de dimineata cu gandul: "Of, cine o mai fi construit si scoala asta? Ce prosti!" De parca era cladirea de vina, niciodata in perioada aia nu mi-a trecut prin cap ca putea fi o alta sala oricand.

S-ar putea sa nu fie atat de rau. In ultima zi de proiect a venit o fetita cu ghiozdanul in spate pentru ca ea aflase ca e gata si poate veni la scoala. Face vreo 2km de acasa pana acolo, pe jos, iarna sau vara. I-am daruit o carte frumos colorata, cu poze, povesti si zane si cred ca nu ar fi fost mai fericita daca ii dadeam cel mai mare tort din lume.
Acum strang carti. Asa ca orice carte de povesti, enciclopedie, atlas si carte cu mai multe ilustratii pentru copii de gradinita si clasele I-IV care prindea praf pe rafturile mele isi va regasi menirea.